iPhone 7 și 7 Plus au probleme semnificative cu conectivitatea Bluetooth

de: Alexandru Puiu
01 10. 2016

Dacă tot au scos mufa de căști din iPhone 7, te-ai fi așteptat ca cei de la Apple să îmbunătățească conectivitatea Bluetooth, dar se pare că exact aceasta vine cu probleme semnificative.

În momentul în care Apple a eliminat mufa de căști din noile sale iPhone-uri, implicit, a oferit utilizatorilor două opțiuni. Fie scoateți semnal audio din dispozitiv prin intermediul mufei Lightning, fie folosiți exclusiv Bluetooth. Tocmai din acest motiv, compania a lansat și o nouă serie de căști. Din câte se pare însă, un număr semnificativ de utilizatori s-au plâns de compatibilitatea conexiunii audio fără fir cu mai multe echipamente handsfree.

Cei mai afectați, din câteva se pare, sunt posesorii de mașini BMW. Aceștia nu pot conecta telefonul la kitul handsfree din mașină și nici nu au vreo soluție temporară sau vreo alternativă la care să apeleze. În situații la fel de delicate se află și posesori de autovehicule Hyundai sau Kia, deși, în cazul lor, problema nu e la fel de răspândită.

Primele postări pe marginea subiectului au apărut pe forumul MacRumors, deși ar trebui să le vedeți probabil și pe Reddit. ,,iPhone-ul meu 7 Plus cu iOS 10.0.2 nu redă conținut audio pentru mai mult de câteva secunde într-un BMW seria 4 cu cel mai nou firmware multimedia. Am cercetat problema și alții, cu alte BMW-uri și alte mărci de mașini par să experimenteze aceeași problemă sau unele similare.

Problema este atât de răspândită, încât cei de la BMW s-au simțit responsabili să dea un comunicat de presă pe marginea subiectului. ,,Știm situația în care vă aflați și la această oră lucrăm direct cu cei de la Apple pentru a asigura compatibilitatea iPhone 7 cu vehiculele noastre. La această oră, Apple iPhone 7 nu este un dispozitiv aprobat pentru utilizare cu vehiculele noastre, până nu am finalizat toate testele. Momentan, nu putem oferi nici un timp estimativ referitor la încheierea testelor cu iPhone 7.

Unii utilizatori de iPhone 7 care au sunat la serviciul clienți Apple cu această limitare a conectivității Bluetooth, au primit confirmarea că va fi remediată într-o versiune ulterioară de firmware, fără a se menționa o dată pentru lansarea respectivei actualizări.